Coordonatorul ALDE în Comisia pentru Dezvoltare Regională, Ramona Mănescu, a atras atenţia, în plenul Parlamentului European, că trebuie evitată capcana de a utiliza fondurile structurale drept instrument de sancţionare a Statelor Membre. În cadrul dezbaterii referitoare la Strategia Uniunii Europene 2020, Ramona Mănescu a subliniat, din nou, că astfel de măsuri nu sunt convergente cu politica de coeziune, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Doresc să salut recunoaşterea rolului fondurilor structurale în realizarea obiectivelor Strategiei UE 2020, însă vreau să atrag atenţia, încă o dată, că nu trebuie să cădem în capcana de a folosi aceste fonduri, pe viitor, drept instrument de sancţionare a Statelor Membre. O astfel de măsură ar fi în dezacord total cu obiectivele politicii de coeziune."
F. A. Coordonatorul ALDE în Comisia pentru Dezvoltare Regională, Ramona Mănescu, a atras atenţia, în plenul Parlamentului European, că trebuie evitată capcana de a utiliza fondurile structurale drept instrument de sancţionare a Statelor Membre. În cadrul dezbaterii referitoare la Strategia Uniunii Europene 2020, Ramona Mănescu a subliniat, din nou, că astfel de măsuri nu sunt convergente cu politica de coeziune, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.