"Un cubanez mic" (care a fost invitat de însuşi Frank Sinatra să apară pe albumul său de duete) a făcut o jumătate de Sală a Palatului să exulte.
După o zi neagră, cu un spectacol de stradă în care s-a scandat "sătulul nu-l înţelege pe flămând", "stop politicii criminale!" sau "iadul este gol, iar toţi dracii sunt în Guvern", Jon Secada a reuşit să mă facă să cânt "What a wonderful world!".
"Când suntem fericiţi suntem buni, dar nu suntem întotdeauna buni când suntem fericiţi", spunea Oscar Wilde. Într-o oră şi jumătate, cât a durat regalul cubanezului, m-am simţit fericită şi cu sufletul mai puţin împovărat de balastul traiului în România. Jon Secada a fost bun! A împărtăşit publicului momentele sale frumoase din carieră. A cântat de la jazz şi blues până la cabaret. A dăruit lumină unor oameni tuciurii, care plătiseră şi 250 de lei pe un bilet pentru a avea parte de muzica sa tămăduitoare.
El le-a oferit totul, iar la sfârşit spectatorii aveau altă mină. Nu-s doar vorbe, vă asigur. Acelaşi efect l-a avut şi asupra mea. Am venit încruntată şi-am plecat de la spectacol cu o stare de bine pentru care merită să lupt ca să mi-o păstrez. Ce poate face muzica! Ce poate face Jon Secada!
A primit trei premii Grammy, deţine un master în muzică şi interpretarea vocală a jazz-ului. Cu puţin funk, soul şi cu influenţe latine, Secada a reuşit să-şi contureze propriul stil muzical.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără "Just Another Day", "Angel", "I'm Free" şi "If You Go". Pe lângă colaborări cu Luciano Pavarotti şi Frank Sinatra, Jon Secada este şi coproducătorul unor hituri precum "She's All I Ever Had", interpretată de Ricky Martin, şi "Baila" - de Jennifer Lopez.
"O iubesc pe Gloria" - a declarat artistul. La sfârşitul anilor '80, Gloria Estefan l-a angajat pe Juan Secada (pe numele său di