Deţinătorul, un jurist din Bucureşti, l-a trimis la o casă de licitaţie din Marea Britanie. Scrisorica, cu o vechime de peste 100 de ani, are dimensiunea de 36X39 milimetri şi ar putea fi unicat atât în România cât şi în întrega lume.
Robertino Minculescu şi-a început cercetările în urmă cu aproape şase ani când a primit minusculul plic de la socrul său care i l-a înmânat împreună cu o colecţie de chibrituri care au existat în România, încă de pe vremea familiei regale.
“Socrul şi bunicii lui au fost colecţionari din zona Câmpulung Muscel, iar plicul a fost trimis prin poştă de o prietenă, Elena din Bucureşti pe data de 5.01.1898”, spune Robertino Minculescu. Mesajul era “Să-ţi trăiască, micul Ionel” care fusese aşternut pe o bucăţică de hârtie bine împăturită şi pusă într-un plic şi trimis destinatarului, tatăl socrului lui Robertino Minculescu.
Bucureşteanul a vrut să afle dacă este cel mai mic plic timbrat care a circulat vreodată în România şi poate chiar în lume, dar a constatat că nu este uşor să găsească dovezi. Căutările s-au lovit de lipsa unei evidenţe care să demonstreze valoarea istorică a plicului.
“Plicul a fost transmis trei generaţii la rând, dar nu a fost inclus în circuitul de valorificare şi de aceea nu figurează nici în evidenţele statului”, a mai precizat Minculescu.
Nici experţii printre care reprezentanţii Muzeului Poştei Române şi cei ai Federaţiei Filatelice Române (FFR), pe care i-a consultat nu i-au lămurit cercetările. Singura recunoaştere a valorii istorice a scrisorii a venit din partea FFR printr-un articol al inginerului Cristian Scăiceanu, director al Muzeului Poştei Române care a publicat în urmă cu trei ani un articol în “Revista Filatelica” despre micuţul plic.
În timpul căutărilor, a aflat de existenţa altor plicuri din România, dar niciunul de dimensiunea celu