Deunăzi, cineva se întreba dacă mai aparţinem unei ţări sau, pur şi simplu, trăim într-un spaţiu geografic al trădării; al sutelor şi miilor de trădări - de sus în jos şi viceversa - care, de două decenii, se ţin lanţ. La o asemenea întrebare nu există decât un singur răspuns: suntem consecinţa îngăduinţei noastre fără limite în faţa falselor promisiuni, angajamente, jurăminte pe Biblie ale celor mai mulţi dintre reprezentanţii puterii. Se pare că singurul instrument al nerespectării angajamentelor făcute de foştii şi actualii aleşi ai neamului a fost şi rămâne, în exclusivitate, trădarea. Înşelarea aşteptărilor celor mulţi. Trădarea, voită şi perfidă, a încrederii întregului electorat, şi a fiecărui cetăţean în parte, prin săvârşirea unor acte care îi sunt/le sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul... Definiţia cuvântului nu s-a schimbat, între timp. S-au schimbat, însă, gradele, treptele şi culorile trădărilor. S-au îmbogăţit în energii smulse, parcă, din străfundul iadului. Oriunde ai privi, te simţi trădat; minţit, umilit, batjocorit. Iar paleta trădărilor se extinde, zi de zi, an de an. Fie că este vorba de starea jalnică a drumurilor noastre - de atâtea ori dată în vileag prin afacerea "asfaltului", de sute de milioane de euro, fie că se referă la construcţii sau demolări neautorizate; la distrugerea agriculturii, a staţiunilor balneoclimaterice, unele dintre acestea fiind unice în Europa; la dispariţia caselor de patrimoniu, la imensele datorii externe sau la exploatările miniere nerentabile pentru ţară (vezi controversata afacere Roşia Montană!).

România, lichidată! De ce?! Din sentimentul, total neromânesc, al trădării obsesive. Sută la sută. În nicio ţară din lume nu ar putea să încapă atâta ură împotriva locuitorilor ei. La noi, parcă s-a revărsat Cutia Pandorei, "adaptată", la rându-i, mileniului III. Crizele de tot felul, nenorocirile, epidemii