Sir Peter Lachmann, profesor emerit „Sheila Joan Smith“ de Imunologie la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), preşedinte-fondator al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale (1998–2002), membru al Royal Society, fost membru în Comitetul Internaţional de Bioetică UNESCO (1993–1998), fost preşedinte al Royal College of Pathologists (1990–1993), vorbeşte despre problemele etice ridicate de vaccinare, de progresul medicinii, de legile şi recomandările existente, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, cu prilejul Conferinţei Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, recent desfăşurată la Bucureşti. (...)

– Bioetica, deşi relativ nou apărută ca disciplină, îşi are rădăcinile în istoria umanităţii, posibil chiar înainte de Hipocrat. Ce s-a schimbat, însă, de atunci, în relaţia cu sănătatea publică?

– În prezent, înţelegem mult mai bine cum putem preveni bolile, în mod particular pe cele transmisibile, deşi nu pe toate, prin măsuri de sănătate publică: asigurarea apei potabile, prelucrarea adecvată a deşeurilor, prevenţia transmiterii infecţiilor de la animal la om, îmbunătăţirea igienei sexuale, vaccinarea, folosirea corectă a medicamentelor antimicrobiene etc. În multe din aceste cazuri, apare un conflict, într-o formă sau alta, între îndatoririle medicului faţă de pacient şi cele faţă de comunitate. Tratamentul antimicrobian este un exemplu – poţi gândi că este sigur să-i administrezi unui pacient antibiotice, fără să ştii cauza infecţiei, dar acest gest se însoţeşte de riscul promovării rezistenţei la antibiotice, ceea ce poate face ca medicamentul respectiv să devină inutilizabil, în viitor. Trebuie să găseşti echilibrul, calea de mijloc. – Referindu-ne la vaccinuri, au fost exprimate multe opinii pe această temă, în ultima vreme, alimentate de articole de presă – adesea media nem