Bucuria - Faţa lui Dumnezeu în om
de Alphonse Goettmann, Editura „Herald“ - 2010
Bucuria este un cântec, o lumină, un schimb, o strălucire care traversează întreaga Biblie din loc în loc, de la prima până la ultima pagină. Este comoara oricărei fiinţe vii, chiar şi a celei mai lipsite. Orice bucurie îşi are rădăcina în bucuria creatoare a lui Dumnezeu cel viu şi înviat. El exprimă, în fiecare fiinţă, vitalitatea sa proprie şi vibrarea voioasă pentru a face din aceasta o notă unică în polifonia universului. Această bucurie fundamentală a fost înscrisă în genele celulelor noastre. Este „da“-ul în faţa vieţii, cea mai înaltă victorie a omului asupra tuturor încercărilor care îl apasă, cel mai puternic mijloc de transformare. Autenticitatea unei vieţi spirituale se măsoară după gradul de bucurie care o locuieşte. Ea este deci culmea misticii şi a oricărei împliniri. Nu există decât o singură datorie: să fii fericit, şi o singură trădare: să nu fii. Aşadar: dacă a afla bucuria înseamnă a trăi, atunci cum să devenim Bucurie?
„Ar fi o dezamăgire să refuzi o prefaţă unui prieten care şi-a exprimat dorinţa aceasta. Agenda mea nu-mi permitea nici o lectură a manuscrisului în lunile imediat următoare. Dar prietenia are resurse neaşteptate… sau nebuniile ei! Nu am citit manuscrisul tău, Alphonse. Ci l-am meditat în tăcere. Am făcut din el pâinea rugăciunilor mele, mana gândurilor mele. El mi-a confirmat justeţea unor intuiţii care îmi sunt infinit de dragi, dar pe care slăbiciunea credinţei mele le-a făcut fragile. Numai ce am isprăvit lectura unei cărţi care nu menajează deloc creştinismul: „Fericirea creştină este de odinioară sau de mâine, în nostalgie sau în speranţă, niciodată de astăzi… Puţine religii au insistat atât de mult cât religia catolică asupra mizeriei umane, au manifestat atâta sadism în pietate“ (L’Euphorie perpétuelle, Pascal Bruckner). Au
