Mai multi oameni subtiri mi-au recomandat sa ma opresc la La Bonne Bouche daca ajung in centrul vechi, ba unii chiar m-au indemnat sa ma duc in mod special acolo, lucru nu tocmai la indemana cuiva care trebuie sa mearga cu masina, fie ca nu are destul timp, fie ca nu are chef de plimbare printre ruine.
Restaurantul e mic, intr-o casa veche, evident, are o singura sala, cu o terasa frumoasa cu multe flori, direct in strada, cum se face in zona. E curat, destul de placut amenajat, cu “concept” (adica unitar si coerent), cu mult lemn si cu o biblioteca cu carti adevarate, nu numai cu cotoare, cum am mai vazut in alte locuri.
Pacat doar ca au facut-o gri, e ultima culoare pe care ar asocia-o cineva cu o biblioteca. Daca stai cu fata spre strada si te uiti la trecatorii cu pantaloni scurti si cu harti in mana, chiar te simti ca in vacanta si iti vine sa ramai mai mult decat iti planificasesi la inceput. Adica e bine.
Si, ca sa revin la ideea din titlu, de cate ori am fost acolo am vazut numai clienti (destul de putini, totusi) care mi s-au parut foarte civilizati. Nu tu o fufa, nu tu un interlop… Aratau a turisti care treceau prin fata si s-au oprit sa manance, sau a intelectuali care venisera din alt colt al Bucurestiului tocmai la La Bonne Bouche, fie pentru ca le placea mancarea, fie decorul sau serviciul, fie toate la un loc.
Toti cei care mi-au vorbit cu simpatie despre acest mic restaurant mi l-au descris ca bistrou, desi eu ii suspectez pe cei de acolo ca au pretentii ceva mai mari cand ma uit la meniu, la preturi, la modul de prezentare a mancarii si la felul in care i-au invatat pe chelneri sa se poarte. Insa mie mi s-ar parea ciudat si riscant sa vrei asa ceva intr-un astfel de loc si nu vad ce ar avea de castigat, ba dimpotriva! Nu ca nu ar fi capabili. Dupa ce am mancat de cateva ori la ei, sunt sigur ca pot face mancare foarte so
