Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A aparut o noua specie de benzinarii, cea pentru marii transportatori. Cate plinuri sunt necesare pentru profit?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 21 mai 2010 ·

Grupul austriac OMV, actionarul majoritar al Petrom, cea mai mare companie locala, va investi in urmatorii ani circa 3 milioane de euro pentru aducerea pe piata locala a unui nou concept de benzinarii destinate in principal firmelor de transport comercial rutier. Punctele de alimentare vor functiona sub numele de OMV Euro Truck, iar acest concept a fost lansat inca din 2007 in Austria. In prezent exista 18 astfel de puncte de alimentare la nivel european, dintre care doua sunt localizate in Romania, una in parcul logistic West Park, langa autostrada Bucuresti-Pitesti, iar celalalt pe austostrada Soarelui la Lehliu.

"Anul acesta vom mai deschide 1-2 puncte de alimentare, iar in urmatorii ani intentionam sa ajungem la 6 astfel de benzinarii in Romania, iar la nivel european vom avea 45 de astfel de unitati. In medie, investitia intr-o astfel de benzinarie se ridica la 0,5 milioane de euro", a declarat Steen Frederiksen, directorul diviziei de transport comercial rutier din cadrul OMV.

Obiectiv: 10.000 de plinuri pentru profit

Reprezentantii OMV spun ca o astfel de benzinarie ajunge la maturitate intr-un interval de 5 ani, obiectivul de vanzari fiind ca fiecare astfel de punct de alimentare sa vanda 10 milioane de litri anual.

"In medie, in rezervorul unei masini de mare tonaj incap aproximativ 800-1.000 de litri de combustibil", explica Titus Olteanu, director de vanzari pe segmentul de transport comercial rutier pentru OMV in Romania, Bulgaria si Sebia. Pornind de la aceste cifre, ar rezulta ca anual intr-un punct de alimentare ar trebui sa fie facute aproximativ 10.000 de plinuri pentru ca afacerea sa ajunga la maturitate. Cu aceste vanzari, fiecare statie OMV Euro Truck ar trebui sa ajunga la afaceri de circa 10 milioane de euro anual. Potrivit datelor OMV, pe piata destinata marilor transportatori se vand anual peste un milion de tone de mo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 23 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°