În Oslo, oraşul care găzduieşte Eurovision 2010, obsesia nordicilor pentru rigoare şi curăţenie contrastează cu „exotismul“ adus de imigranţi. Capitala Norvegiei poate reprezenta cu uşurinţă visul îndeplinit al unui european. La fel a fost şi pentru Ovi, acum 15 ani, când s-a mutat în Norvegia.
De când am pus piciorul pe aeroportul din Oslo, mi-am dat seama că norvegienii pregătesc o mare petrecere.
Mai citeşte şi:
Eurovision: Telenor Arena, templul unde cântă „zeii“
Baloane argintii şi mov de toate mărimile sunt agăţate de tavan sau aruncate strategic încât să nu le rateze nimeni, iar sloganul concursului, „Share the moment" (împărtăşeşte momentul - n.r.), îmi apare în faţă oriunde m-aş uita.
Onoare naţională
În primele ore petrecute în Oslo îmi devine evident cât sunt de mândri norvegienii de reuşita lui Alexander Rybak, câştigătorul competiţiei de anul trecut. „My Heart Is Yours", cântecul norvegian din acest an, interpretat de Didrik Solli-Tangen, se aude încă din aeroport pe majoritatea telefoanelor care sună. Detalii care, inevitabil, te fac să te întrebi cum s-ar comporta românii dacă Eurovisionul s-ar ţine la noi acasă, anul viitor.
Dar până atunci am alte mirări, cât se poate de actuale. Pe şoseaua fără cusur, mergem pe o bandă dedicată autobuzelor şi taxiurilor. Pe banda din stânga, maşinile fără regim special stau şi aşteaptă în traficul de care până şi norvegienii au parte preţ de câteva ore pe zi. Nimeni nu intră pe banda noastră şi nimeni nu încearcă vreo depăşire îndrăzneaţă şi deasupra legii. Pentru un român, este primul şoc administrat de norvegieni. Odată ajunşi în capitala Norvegiei, locuită de aproape 600.000 de oameni, dăm nas în nas cu rigurozitatea nordicilor şi cu aerul unei monarhii.
Paula Seling nu este pentru prima dată în Norvegia, dar simte din nou mirajul Oslo. Pentru Ovi, Ţara
