Belem se trăieşte cu toate simţurile şi trebuie văzut cel puţin o dată. Despre Belem se poate spune foarte puţin, dar se poate arăta foarte mult. Este genul de loc pe care trebuie să-l vezi ca să-l crezi şi oricât de meşteşugit ar fi cel care scrie despre piaţa din Belem, esenţa tot se pierde în cuvinte. Belemul se trăieşte cu toate simţurile şi trebuie văzut, mirosit şi atins cel puţin o dată. Asta, dacă sunteţi fani ai pieţelor autentice unde surprizele se ivesc la fiecare tarabă.Până la Belem e cale lungă, asta şi din cauză că nu există curse aeriene directe între Europa şi nordul Braziliei - unde este situat acest oraş. Astfel, vrând-nevrând, trebuie să zburaţi până la Rio sau Sao Paolo după care să luaţi o cursă locală până în nordul extrem al ţării - la Belem. Pe puţin 19 ore de zbor. Însă merită fiecare minut pentru că, odată ajunşi acolo, uitaţi de tot şi vă aruncaţi direct în atmosfera veselă de port a oraşului de la gurile Amazonului.
O adevărată metropolă cu arhitectură portugheză
Împreună cu Manaos, Belem este unul dintre cele mai importante oraşe situate pe cursul gigantului Amazon. Arhitectura oraşului este portugheză prin excelenţă, aşa că nu vă miraţi dacă prin pieţe sau cartiere mărginaşe vă veţi simţi la fel ca în Lisabona. Numărând peste două milioane de locuitori, Belem este o adevărată metropolă, iar atracţiile sale sunt multe şi diferite. Facilităţile pentru turişti sunt excelente, iar activităţile oferite în zonă (plimbări pe Amazon, vizite la triburi indigene, muzee etc.) fac din acest oraş polul nordic al turismului brazilian.
Bărci încărcate cu marfă proaspătă
Însă adevărata atracţie a Belemului este piaţa de pe cheiul Amazonului - Ver-O-Peso. Cred că dacă s-ar face un top al pieţelor din lume loculul întâi s-ar disputa între Ver-O-Peso şi Chatuchak Market din Bangkok. Cum şi de ce? În primul rând este una dintre cel