Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avalanşă de pensionări anticipate în toată ţara

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 · · ·

În ultimele zile, casele de pensii din toată ţara au fost luate cu asalt de oameni, atât din sectorul de stat, cât şi din cel privat, care îşi depun dosarele pentru pensionare anticipată. În faţa ameninţărilor cu tăierea salariilor cu 25% şi cu noua lege a pensiilor, oamenii preferă să se pensioneze înainte de a împlini vârsta legală. În Constanţa şi Olt numărul acestor cereri s-a triplat, în Timiş s-a dublat.

Cererile de pensionare anticipată se depun cu 30 de zile înainte de îndeplinirea condiţiilor de pensionare. Vârsta minimă la care se poate solicita pensionarea anticipată în acest moment este 55 de ani la femei şi 60 de ani la bărbaţi.

Numărul cererilor de pensionare anticipată s-a triplat, de la începutul lunii mai, în judeţul Constanţa, de la o medie lunară de aproximativ 100, la peste 330, transmite NewsIn.

"De pe 1 mai şi până astăzi au fost înregistrate la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa un număr de 333 de cereri de pensionare anticipată", a declarat, vineri, Cristina Mutiş, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Faţă de o lună normală, numărul de cereri este aproape triplu. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent au fost depuse, în medie, lunar, 100 de cereri. Cu excepţia lunii mai, spune Cristina Mutiş, cele mai multe cereri, puţin peste 140, au fost depuse în luna februarie.

Reprezentantul Casei Judeţene de Pensii Constanţa a precizat că până acum la sediul instituţiei nu a sosit nicio informare oficială despre interzicerea sau limitarea dreptului la pensionare anticipată. Angajaţiidin sistemul bugetar din Olt au luat cu asalt în ultimele zile Casa Judeţeană de Pensii Olt, pentru a-şi depune dosarele de pensionare anticipată, după anunţatele măsuri de reducere a veniturilor bugetare.

”În primele trei luni ale acestui an şi-au depus dosarele pentru a ieşi anticipat la pensie 170 de persoane, iar în aprilie n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°