Pictorul Enea, Nicu sau Nicolae, cum i se mai spune, a devenit o prezenţă constantă la licitaţii. Nuduri, peisaje, marine, natură statică, aproape toate temele consacrate au fost stăpânite şi de penelul acestui pictor. Important in epocă, elogiat de contemporani, trecut intr-un semianonimat in timpul comunismului, artistul are toate datele unei reemancipări pe piaţa actuală de artă.
Lista tabolurilor lui Enea licitate in martie-aprilie şi mai este importantă: Case la periferie, Dubrovnic, Natură statică cu ceramică populară, Nud cu mărgele, La arat, Port Dunărean, Case la periferie. Picturile le-a semnat in majoritatea cazurilor, dar nu le-a şi datat. A lucrat pe pânză, carton sau lemn. Cu ce s-a vândut până acum la licitaţii - 60 de picturi doar in ultimii 11 ani, plus multe altele care au mai trecut prin casele de licitaţii din 1990 incoace - s-ar putea deschide o retrospectivă Nicolea Enea.
Artistul este originar din Bacău, din Valea Arinilor (Lucăceşti, după alţi biografi), unde s-a născut in prag de secol, la 1897. Şi-a descoperit vocaţia de artist după ce mai mulţi ani a fost invăţător. A studiat la Bucureşti cu Petraşcu, Steriadi, Mirea, Verona. Istoricii de artă l-au catalogat ca fiind un exponent al post-impresionismului. A fost indrăgostit de Balcic şi in 1933 şi 1934 a avut două expoziţii evenimentr pentru lumea artistică. Nicolae Tonitza, chiar, a scris despre Enea: "S-a scăldat in soarele torid şi in baia lunară de neon a Balcicului"... In 1940 a pictat la Curtea Regală a Serbiei şi a călătorit prin Balcani. Au rezultat mai multe marine remarcabile, imagini din porturi, unele preluate chiar de Muzeul Naţional de Artă.
Toate aceste superlative biografice şi artistice nu se regăsesc şi in palmaresul de piaţă al pictorului.
Tablourile lui Nicu Enea se cumpără cu câteva mii de euro doar. In 2007, pentru 12 lucrări s-au incasat