Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţiştii îşi dublează salariile cu stimulente

Publicat in Adevarul, vineri 21 mai 2010 ·

De la începutul anului, funcţionarii din Direcţia de Finanţe au încasat stimulente în valoare de aproape 1.700.000 lei. Faţă de alţi angajaţi de la stat, salariaţii din Direcţia de Finanţe Vrancea sunt recompensaţi pentru sumele încasate cu bonusuri financiare cunoscute sub numele de stimulente.

Numai în primele patru luni din acest an fondul de stimulente acordat funcţionarilor instituţiei a fost de 1.667.462 de lei, în condiţiile în care în acelaşi interval fondul de salarii a fost de 2.262.832 de lei. Ceea ce însemnă că stimulentele reprezintă un plus de bani la salariul pe care îl primesc funcţionarii de aproape 75%.

Nu toţi salariaţii beneficiază în aceleaşi proporţii de stimulente financiare, apanajul de a le împărţi fiind în sarcina şefilor instituţiei, care au în vedere „meritele" fiecăruia.

Potrivit directorului adjunct Ion Ghionea, anul acesta fondul de stimulente pentru salariaţii de la Finanţe a fost incomparabil mai mic decât cel din anii trecuţi, când salariaţii îşi umflau veniturile substanţial.

Cei mai mulţi bani, tot la şefi

„Anul acesta fondul de stimulente a fost chiar foarte mic în comparaţie cu ultimii ani. Chiar dacă metodologia de acordare a stimulentelor permite unui angajat să poată primi echivalentul a trei salarii, la noi nu prea s-au dat aceste valori maxime", ne-a declarat Ion Ghionea.

Acesta ne-a precizat că faţă de alţi ani veniturile sale au scăzut chiar şi cu 60%. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, din 2009, Ion Ghionea a obţinut venituri în sumă de 105.349 de lei, ceea ce însemnă că a încasat în fiecare lună de la instituţie peste 8.700 de lei, adică aproximativ 2.000 de euro. Ca şi venituri obţinute din salarii, Ion Ghionea este întrecut de şeful său Constantin Grigorică, care a încasat 120.603 lei, respectiv peste 10.000 de lei/lună.

„Veniturile mele au scăzut cu 50% de la începutul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 33 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum o ora
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 25 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°