În lipsa unor soluţii autentice la situaţia actuală, politicienii, sindicatele şi oligarhii mimează revolta publică într-o explozie de demagogie demnă de Caragiale.
Atunci când te pronunţi asupra treburilor ţării, e onest să porneşti de la fapte. Or, faptele sunt acestea: 1. Nu mai avem bani. 2. Nu ne mai putem împrumuta din afară. De ce nu ne mai putem împrumuta? Simplu, pentru că am făcut datorii la datorii pe care le-am tot rostogolit până când cei care au banii au zis că povestea asta keynesiană cu împrumut pe termen nelimitat de la viitor în virtutea principiului că „pe termen lung toţi suntem morţi'' nu mai poate ţine pentru România. Faptul pur şi simplu este că nu ne mai dă nimeni bani până nu ne punem casa în ordine.
Putem să ne întrebăm, desigur, cum am ajuns aici şi cine e de vină pentru faptul că în opt ani de creştere economică am rispit bani pe care nu-i aveam, nu am restructurat mai nimic în materie de cheltuieli publice şi am extins statul dincolo de limitele suportabile pentru o economie totuşi mică. Dar credem că răspunsurile nu ar fi deloc pe placul PSD, PNL sau al sindicatelor. Dar să zicem că am ajuns la concluzia că de vină sunt PDL şi Traian Băsescu. Foarte bine! În cazul acesta, ar trebui să mergem la alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, pentru că altă legitimitate în politică nu există. Deci, alegeri, cineva? Nu? Atunci vorbim degeaba. Putem să convenim, desigur, că soluţiile de austeritate propuse de actuala putere sunt proaste. Foarte bine! Dacă alegerile sunt excluse, atunci poate facem un guvern de uniune naţională (că o largă coaliţie PDL-PSD nu mai vrea nimeni) pe un set de soluţii agreate de toată lumea - poate şi reduceri bugetare, poate şi creşteri de taxe şi impozite, să fie toată lumea mulţumită - şi scoatem ţara din criză. Deci, la guvernare, cineva? Nu?
Atunci poate facem un guvern de tehnocraţi
