Jucăriile nu îl mai interesează aşa de mult ca înainte, dar dezasamblează şi, mai rău, strică tot ce atinge. Specialiştii te liniştesc: este doar o etapă! Dar, până trece, află cum poţi să-i faci faţă.
Are între doi şi trei ani, ştie să folosească deja cuvintele uzuale şi, chiar dacă este un copil blând, strică tot ce prinde.
Cum se explică acest lucru? Prin nevoia celui mic de a explora şi de a înţelege lumea care îl înconjoară, pentru că această etapă a distrugerii pentru a cunoaşte este necesară. De aceea, chiar şi copiii cuminţi vor începe să brutalizeze jucăriile, să le desfacă şi să le trântească.
Nu ştie că strică
Ai putea crede că ai un copil răsfăţat şi că acesta este principalul motiv pentru care micuţul tău strică jucăriile şi obiectele. În realitate însă, copilul nici nu înţelege ce înseamnă a rupe, a strica sau a murdări. De aceea, el se joacă cu aceeaşi plăcere şi cu rujul scos din geanta mamei, şi cu mâncarea din farfurie, dar şi cu pietrele culese de pe stradă. În plus, nu ştie să folosească obiectele corect, deşi încearcă să-i imite pe adulţi.
Iar în această încercare, multe obiecte pot fi distruse. Căni, pahare, telecomenzi, butoane de la electrocasnice, telefoane mobile şi alte obiecte fragile care pot ajunge, din greşeală, în mâna celui mic sunt adesea victimele încercării copilului de a le folosi ca un om mare. Dar, fiindcă nu stăpâneşte prea bine mânuirea obiectelor şi nu poate imita perfect un adult, cel mic le poate strica.
Curiozitatea este de vină
În multe cazuri, copilul strică obiectele accidental, dar există şi situaţii în care face acest lucru intenţionat. Scopul însă nu este acela al distrugerii propriu-zise, copilul urmăreşte de fapt să vadă „ce se întâmplă". Aşadar, va arunca obiecte sperând că se sparg pentru a vedea ce se află dincolo de suprafaţa lor, va fi fascinat de mecanismele care impri
