Revin asupra unui personaj care mă fascinează: prinţesa Cleopatra Trubeţkoi. Prima dată i-am intâlnit numele in legătură cu vânzarea moşiei sale de la Băicoi către comunitatea de limbă germană din Bucureşti, mai exact către Societatea Liedertafel, infiinţată de tapiţerul Friedrich Bossel pe la mijlocul secolului al XIX-lea (detaliile le rezerv unui articol dedicat exclusiv acestei societăţi).
A trecut mai bine de un sfert de veac de atunci, interval in care am reintâlnit destul de frecvent numele prinţesei, fapt ce mi-a permis intocmirea unui dosar voluminos de compilaţii din diverşi iubitori ai trecutului Capitalei, din amintirile unor personalităţi care i-au frecventat salonul parizian din casa de pe Podul Mogoşoaiei şi din presă. Cândva, poate, ii voi dedica o micromonografie.
Cauza acestei reveniri este o fotografie de mici dimensiuni ce reprezintă casa amintită. Fotografia nu excelează in claritate, insă datează din anii interbelici şi - sunt convins - este "opera" unui amator. Clădirea imortalizată, existentă şi astăzi, are un aspect nobil, dar bătrânicios, etalând un stil neoclasic de factură occidentală, probabil franceză.
Iarăşi probabil, a aparţinut iniţial boierului Manolache Faca, fiind vândută prin 1840, când, la indemnul lui Alexandru D. Ghica, prinţesa a părăsit Parisul şi s-a stabilit in Bucureşti. A locuit in ea până la moarte, adică până in anul 1876 (tot atunci a murit şi Faca).
Ulterior, casa a fost vândută unui craiovean bogat pe nume Nenciu, refugiat cândva din Macedonia disputată de greci, bulgari, sârbi şi otomani. O cumpărase pentru fiica lui, Nyka. Mai mult, a pus să fie zidită iniţiala "N" pe fronton, ca şi cum ar fi voit să şteargă istoria ilustră a casei, nărav pur românesc. Pe la mijlocul veacului trecut casa a servit ca sediu al Asistenţei şi Ocrotirilor Sociale, apoi cămin pentru studente, iar in prezent
