În mod surprinzător sintagma fără număr pare să se fi încărcat, pentru mulţi vorbitori de azi, cu conotaţii sociolingvistice negative, evocând un registru substandard, suburban. Pentru alţii, sper că a rămas o formulă poetică, usor arhaizantă, cu ecouri eminesciene.
Dinamica uzului produce uneori asemenea polarizări paradoxale, asociind extremele ierarhiei stilistice: registrul foarte înalt - şi cel plasat foarte jos. Explicaţia fenomenului stă, în bună măsură, în istoria culturală a limbii române: unele cuvinte şi expresii, curente în limba veche (în scrierile-reper: texte religioase, istorice, de ceremonial etc.) au fost înlocuite în uzul cult de sinonime (mai ales de împrumuturi latino-romanice), continuând totuşi să circule în limba populară. În cazul sintagmei fără număr, concurentul victorios a fost tot un cuvânt vechi, din aceeaşi familie: derivatul nenumărat, devenit azi o formă frecventă de a caracteriza superlativ, prin hiperbolă, o mulţime.
O căutare pe internet oferă date relevante privitoare la frecvenţa şi specializarea contextelor în care apare locuţiunea adjectivală şi adverbială fără număr. Decisivă pentru deprecierea stilistică pare să fi fost prezenţa sintagmei în titlurile şi în refrenele câtorva manele (Miţa de la Balş, Fără număr, fără număr; Nicolae Guţă, Fără număr pentru toată lumea). În textele manelistice, formula este folosită, alături de alte metafore hiperbolice, pentru a descrie mari cantităţi de bani: „fără număr, fără număr, asta nu e ploaie, e potop", „avalanşa de bancnote", „să-i lăsăm pe toţi fără suflare", „uite că arunc cu banii, dau fără număr să pice duşmanii", „o ploaie de bani, ca pentru duşmani" etc.
Se pare că textele în cauză au ajuns să fie cunoscute de mulţi, devenind sursă intertextuală de aluzii ironice. Este evocat, mai întâi, mediul social al consumatorilor de manele -
