„Nu-i un film minimalist, nici de festival, e un film comercial“, a spus Dan Chişu la premiera filmului său de ficţiune, de debut şi fără finanţare publică, WebSiteStory. O luciditate a autodefiniţiei, în măsură să pună în încurcătură pe cîte un practicant al „cronicii de întîmpinare“, în ultimul timp confruntat cu mari dificultăţi de situare a diversificărilor de gen, specie şi paliere, parcurse de Noul Cinema Românesc. Pe ici, pe colo, producţii precum Pescuit sportiv de Adrian Sitaru sau Eu cînd vreau să fluier, fluier de Florin Şerban au fost „întîmpinate“ cu veritabile radicalisme ale intoleranţei doctrinare, fără minima percepţie a condiţiei de film de debut ori de underground sui generis. Am citat doar primul şi ultimul caz de dată recentă, din ce nu ezit să numesc „malpraxis critic“. Dar delictul deontologic s-a vădit şi în pretenţiile cu reproşuri sentenţioase, adresate debutanţilor întruniţi de scenaristul şi producătorul Cristian Mungiu, pentru miniaturile comice Amintiri din Epoca de Aur (1 şi 2). Iniţiativa însăşi a fost stigmatizată textual, fie ca „nedemnă“ de autorul lui 4, 3, 2, fie cu suspiciuni curat politice, fiindcă realizatorii şi-au îngăduit luxul să trateze pe alocuri cu sarcasm eliptic ori cu umorul parodiei ironice ororile şi stupizeniile fostului regim. Ce ne facem acum, cu un film declarat comercial şi nu de festival şi, pe deasupra, cu licenţe care au dus la interdicţia IM 18?! Doar ştim că marca Noului Cinema Românesc a fost atestată numai şi numai prin filme de autor dramatice, acceptate în competiţii şi premiate ca atare, mai ales la Cannes (alte festivaluri cam greşesc, pare-se, acceptînd şi premiind cîte un film ce nu ne prea entuziasmează, în linia exclusivă a „neorealismului“ şi, strict, a definiţiilor unui André Bazin din anii ’50)! Cunoscut, iniţial, şi, nu de puţine ori, contestat ca antreprenor al celui dintîi festival