Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a dat foc soţiei pentru că privea pe fereastră: minerul piroman a mărturisit cum a ucis

Publicat in Adevarul, vineri 21 mai 2010 ·

După arestarea lui, Cornel Petresc a lăsat centrelor de asistenţă socială doi copii minori, orfani de mamă. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara pentru omor calificat. El este acuzat că şi-a ucis soţia, incendiind-o cu benzină.

În urma crimei săvârşite în luna octombrie a anului trecut, familia minerului din Uricani s-a destrămat. Cei doi copii minori, o fată în vârstă de 16 ani şi un băiat de 13 ani, au fost încredinţaţi unui centru de asistenţă socială, în timp ce tatăl orfanilor ar putea petrece următorii 20 de ani după gratii.

În rechizitoriul întocmit de procurori, bărbatul face mărturisiri şocante despre modul în care, în octombrie 2009, şi-a omorât soţia. Totul s-a petrecut la casa de vacanţă a familiei, în apropiere de Uricani.

„Eram la masă cu ea şi am văzut că priveşte aiurea, spre oraş. Am întrebat-o dacă se uită după un amant şi mi-a răspuns că da. Dacă am văzut că vorbeşte aşa, i-am spus să tacă, altfel îi dau foc. Am mers în beci şi am luat bidonul cu benzină, din care am turnat pe hainele ei”, povesteşte Cornel Petresc.

Crimă „din glumă”

Pentru că a văzut că soţia lui nu se lasă impresionată de acest gest, minerul a continuat. „Am zis că o să fac o glumă şi am luat bricheta, cu care i-am aprins hainele îmbibate în benzină. I-am strigat apoi să se tăvălească pe iarbă pentru a stinge flăcările”, a mai mărturisit criminalul. Femeia a fost transportată la spital cu arsuri pe întreg corpul şi a decedat la scurt timp. Soţul ei a cerut, fără succes, să fie pus în libertate de judecători, întrucât condiţiile în care s-a petrecut crima i-au rămas neclare.

Uricani este „polul crimei” în judeţ

Oraşul Uricani a ajuns în ultimii ani un pol al crimelor în judeţul Hunedoara. Trei omoruri au fost săvârşite în acest an în zona şi în împrejurimile celui mai izolat oraş minier di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 31 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 5 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Focar de rabie la vacă, într-o localitate din Botoșani. Măsuri urgente luate de autorități

Botosani News acum 19 minute
Un focar de rabie la o bovină din comuna Hudești a fost confirmat de autorități. Prefectul județului, Dan Nechifor a convocat vineri o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, în vederea aprobării, aplicării și implem

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°