Peste 200 de artişti din ţară şi din străinătate vor concerta, în acest weekend, în judeţul Ialomiţa, pe cele 14 scene ce vor fi amenajate în pădurea Borăneşti, pe locul fostei unităţi militare!
Timp de două zile şi trei nopţi, pădurea Borăneşti se va transforma într-un loc de poveste, urmând a găzdui cea de-a doua ediţie a singurului festival din România care reuneşte arta cu jocul, Iarmaroc Fest.
200 de artişti vor concerta pe 14 scene
Pentru anul acesta, organizatorii propun varianta new&improved şi, astfel, vor amenaja 14 scene pentru cei 200 de artişti români şi străini, iubitorii de muzică urmând să aibă de ales dintre genuri precum rock, folk, funk, tech, breakbeat, techno, goa, drum&bass, chill-out, reggae, hip-hop, house sau electro. Printre head-linerii de anul acesta se numără Dub Pistols, Lună Amară sau Groove Orchestra.
Pe lângă muzică, Iarmaroc Fest 2010 propune şi o premieră: un festival de film vechi, în cadrul căruia vor putea fi vizionate proiecţiile a 120 de documentare româneşti, realizate între anii 1920-1940.
Conform organizatorilor, preţurile biletelor variază între 50 şi 150 de lei.