Scriu acest text miercuri noaptea (ora 22), intre fiertul ingredientelor pentru o salata orientala promisa (da Costin, n-am uitat nici de salata ta, sa stii! Cu siguranta o sa-ti fac o salata, promit) cuiva de vreo doua saptamani, si aranjatul mai temeinic al hainelor de vara, pentru a le putea vedea mai bine
In seara aceasta am ramas priponita in fata televizorului uitandu-ma atenta la una din putinele emisii mai “light” de/despre/cu oameni din show-biz ul mioritic, pe care o urmaresc cand o prind, “Rai da’ buni”. Recunosc, cand vine vorba de Antena 2, prefer mai degraba “Dincolo de aparente” sau emisia gazduita de distinsa doamna Budeanu (despre “oamenii timpului nostru”), insa, daca zaresc un personaj interesant (si nu prea multa barfa, fiindca deja e plictisitoare atata cleveteala si barfa) raman cu drag si pe “Rai da’ buni”. Pentru ca imi place Mihai
Asa mi-a venit ideea acestei spuneri, imi pare rau ca nu o puteti citi maine, insa textul de maine e deja trimis in aer, si nici prin gand nu-mi trece, mai ales ca e vorba de cineva drag, sa-l aman (sic, D).
Ca sa incep cu inceputul, o sa va spun ce se petrece in culisele unei emisii de televiziune. La butoane, adica. Producatorii (man or woman), si oamenii din spatele camerelor de luat vederi, din car sau din regie, cei pe care voi nu-i vedeti niciodata (si care, uneori vorbesc mai urat decat ca la usa cortului, insa e amuzant, sunt amuzanti) dar fara de care nici un show, nici un program, nu ar arata asa cum arata, sunt conectati la ceea ce se intampla pe platou, incercand sa surprinda mereu cele mai bune imagini, reactii, vorbe, intamplari. Cand e vorba despre o emisie inregistrata mai e cum mai e, desi azi, multe din aceste programe sunt inregistrate in regim de “direct”, mai exact se lucreaza ca si cand s-ar desfasura un “live”. Insa cand e vorba despre un direct, lucrurile stau altfel
