Aerul înseamnă viaţă. Creierul, inima şi toate celelalte organe depind de respiraţie, mai mult chiar decât de apă şi de hrană. Cu toate acestea, nu prea îi dăm importanţa cuvenită. O arată statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care spun că nu mai puţin de 210 milioane de oameni au boli pulmonare cronice.
Numărul bolnavilor respirator, în creştere
Nici medicamentele de generaţie nouă şi nici campaniile antifumat sau cele de conştientizare a bolilor pulmonare nu au reuşit să stopeze aproape nicăieri în lume creşterea numărului de bolnavi cu TBC, cu astm, cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) sau cu cancer pulmonar. Specialiştii estimează că bolile pulmonare ar putea deveni, într-un viitor nu foarte îndepărtat, a treia cauză de mortalitate în lume, după cele cardiovasculare şi după cancer. Fenomenul este o dovadă că bolile respiratorii sunt subestimate de publicul larg şi nu de puţine ori tratate superficial de factorii decizionali din sănătate.
Tot mai mulţi copii fac astm
Aproximativ un milion de români suferă de astm bronşic, dar numai 100.000 din aceştia sunt diagnosticaţi şi urmează un tratament. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt depistaţi cu astm bronşic, în România şi în întreaga lume, dar a devenit mai frecvent mai ales la copii. Fenomenul a fost pus de specialişti pe seama imunităţii scăzute a copiilor, ca urmare a faptului că tot mai puţine mame îi alăptează, dar şi pe seama fumatului în timpul sarcinii sau în preajma bebeluşului. Contribuie la incidenţa tot mai mare a astmului la copii şi igiena excesivă, alergenii tot mai numeroşi (substanţele chimice sunt mai multe), poluarea şi administrarea de antibiotice în primul an de viaţă.
Primul loc în UE la TBC
Incidenţa cazurilor de TBC în România a înregistrat o uşoară scădere în ultimii ani, însă continuăm să ne situăm pe primul loc în UE la numărul de boln