Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alibec, eroul Interului!

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 ·

Eroul fina­lei Ligii Cam­pionilor 2010 este român şi se numeşte Denis Alibec. E vorba însă „doar" de fina­la Ligii Campionilor Under 18, în care Inter Milano a învins cu 2-0 pe Bayern München.

Din dorinţa de a da o amploare de­o­sebită finalei „mari" a Ligii, ca­re va avea loc sâmbătă seară, de la ora 21.45, la Madrid, UEFA a decis să organizeze întâlniri între cele două formaţii la toate nivelurile. Aşa se face că, miercuri seară, pe Stadionul „Alfredo Di Stefano" din Madrid s-au întâlnit echipele de tineret ale celor două grupări, pentru ca în această seară, pe o altă arenă din capitala Spaniei, să aibă loc un meci între formaţiile de old-boys ale cluburilor implicate!

Felicitat de Platini şi Figo

Meciul Inter-Bayern (Under 18) nu a fost o „şuşă", ci o partidă pe care UEFA a tratat-o cu foarte mare atenţie, dovadă fiind şi faptul că la meci a asistat întreaga conducere a forului european, în frunte cu Michel Platini şi invitaţii speciali Luis Figo şi Florentino Perez (preşedintele lui Real Madrid), primii doi coborând la final „în iarbă" pentru a-i felicita pe jucători şi a face premierea. Aşa cum am spus, Inter a câştigat cu 2-0 (1-0), ambele goluri fiind marcate de Denis Alibec, puştiul din Mangalia punctând mai întâi în minutul 2, cu o lovitură de cap, apoi în minutul 79, după o fază în care a driblat şi portarul şi a înscris în poarta goală.

Cine este Alibec

Născut pe 5 ianuarie 1991 la Man­galia, dintr-o familie în care mama este româncă, iar tatăl tătar, Alibec a dorit mereu să joace la echipa sa de suflet, Steaua. A început la Callatis Mangalia şi, la 15 ani, a venit la Bucureşti şi a vrut să se legitimeze la Steaua, însă antrenorul Gheorghe Gigel, culmea, coordonator al grupelor de perspectivă din Ghencea, l-a refuzat spunându-i că nu are nici un viitor. „Nici nu ştii să alergi. Nu o să ajungi niciodată fotbalist", i-ar fi spus Gig

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 13 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°