Aseară la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a avut loc lansarea cărţii „Destinul unui tânăr crescut în orfelinat”, scrisă de Gheorghe Nedea.
În cartea pe care a scris-o, cu scopul ca oamenii să cunoască „adevărul adevărat” al vieţii de orfan din instituţiile de stat, Gheorghe Nedea, în prezent, doctorand la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, relatează amintiri din copilăria sa nefericită, petrecută în orfelinatele din Fălticeni, Liteni şi Suceava.
O carte document
Născut la 28 august 1980, Gheorghe Nedea a trăit în propria familie doar cini luni, după care, părinţii săi l-au abandonat.
Primii ani de viaţă şi i-a petrecut la centrul de copii preşcolari din Fălticeni. Amintirile din acea perioadă îi sunt luminate de o educatoare care l-a îndrăgit şi l-a ocrotit, frumoasa doamnă Manuela, „atât de bună la inimă”.
Începând cu vârsta de şase ani, când se apropia înscrierea în clasa întâia, a fost mutat la orfelinatul din Liteni. Aici a aflat că legea nescrisă a orfelinatelor era bătaia. Băieţii mai mari îi „dresau” pe cei mai mici. „Parcă din pământ au răsărit doi vlăjgani, care au început să mă ia la întrebări, să mă bruscheze, să împartă pumni şi picioare, fără să ţină cont că eram un copil neajutorat. Am început să plâng, să ţip, dar nimeni nu m-a auzit, nimeni nu mi-a venit în ajutor.
Anii de şcoală au fost un lung şir de chinuri. Copiii erau pedepsiţi şi de educatori şi de băieţii mai mari. „Dacă aveam un cuţit sau ceva ascuţit eram în stare să mă sinucid”, scrie Gheorghe Nedea. Copilul care îndura o astfel de viaţă îi judeca pe cei responsabili: “Dacă profesorii ar fi făcut mai multe cercetări şi erau mai interesaţi de noi, poate cr
