Vom importa mai multă inflaţie dacă moneda europeană va ajunge la o valoare similară cu cea a dolarului. Sursa: Shutterstock
Criza din Grecia, dar mai ales cea mondială ar putea aduce în viitorul apropiat moneda americană la o valoare echivalentă cu cea a euro, spun analiştii.
Dacă paritatea dintre cele două monede ar fi de 1 la 1, ne putem aştepta ca, per total, în zona euro să fie o scădere a valorii producţiei industriale, aşa cum se întâmplă în acest moment în Germania, spune Dan Bucşa, economist senior la Bancpost.
„Dacă dolarul continuă să se aprecieze, vom vedea un val de ieftiniri ale exporturilor. Este normal ca dolarul să se aprecieze, având în vedere că economia americană va ieşi din criză înaintea Europei”, mai spune analistul. Ca un aspect negativ, el susţine că inflaţia importată se va resimţi în preţuri.
Un euro slab ne mulţumeşte
Potrivit lui Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, Europei îi prieşte destul de bine o monedă slabă în această perioadă, pentru că va influenţa destul de mult exporturile. În acest sens, şi noi vom putea cumpăra mai ieftin, dar vom şi vinde ceva mai ieftin în afară.
„Pentru noi, ca ţară din afara zonei euro, impactul se va simţi pe energie, deşi în mod normal nu ar trebui, pentru că noi încă mai avem resurse şi nu depindem atât de mult de alţii precum alte ţări”, declară Lucian Anghel. El consideră că cel mai important lucru în acest trend este ca fluctuaţia să nu fie prea puternică.
După ce Europa va ieşi şi ea din criză, cursul va intra într-un nou palier de stabilitate. Conform unui studiu realizat de Citi Bank, paritatea euro/dolar a rămas destul de apropiată de nivelul văzut ultima oară imediat după eşecul Lehman Brothers în octombrie 2008 (1,2330 dolar/ euro) şi din nou când indicele S&P500 a atins un minim în martie 2009 (1,246 dolar/euro).