Meci pe viaţă şi pe moarte şi o atmosferă incendiară, aseară, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti, unde CSU Asesoft a câştigat pentru a şaptea oară consecutiv titlul de campioană a României la baschet masculin.
VEDEŢI AICI MAI MULTE IMAGINI DIN TIMPUL PARTIDEI
Pentru a şaptea oară consecutiv, CSU Asesoft Ploieşti este campioana României la baschet masculin, după ce a învins aseară, scor 72-67 (4-0 la meciuri), pe U Mobitelco Cluj Napoca. Meciul s-a anunţat tensionat încă de la început, în contextul în care Cătălin Burlacu, căpitanul Asesoft era suspendat, la cererea managerului echipei clujene, Mircea Cristescu, pentru suspiciunea de dopaj.
La rândul lui, Virgil Căruţaşu a început meciul chinuit de dureri căpătate de la o accidentare din meciurile anterioare şi nedormit, motiv pentru care a fost odihnit de câteva ori în timpul partidei de antrenorul Arnautovic.
Deşi Asesoft conducea după 10 minute cu 23 la 10, în sfertul al treilea, meciul s-a echilibrat, iar clujenii au fost aproape să ia preia conducerea, cu numai două minute înainte de final, când tabela indica un neverosimil 65 la 65.
Dezlănţuit, publicul ploieştean a încurajat din picioare evoluţia alb-albaştrilor, iar aplauzele şi strigătele lor entuziaste au adus victoria. "Publicul este cel căruia îi dedicăm acest nou titlu, îl merită. Suntem foarte fericiţi", spunea, la finalul meciului Virgil Căruţaşu, vizibil obosit. Tensiunea din tribune s-a resimţit şi în rândul clujenilor care, la un moment dat, s-au mutat cu banca în mijlocul terenului pentru time-out.
Uriaşul Griffith, accidentat grav în timpul partidei, a ieşit din teren la finalul meciului pe braţele medicilor de la ambulanţă.
Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos