Mirela Stănciulescu (n. 10 iulie 1957) este licenţiată a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti şi, din 1998, membră a Uniunii Scriitorilor, desfăşurând, până in prezent, o intensă activitate de traducătoare din portugheză şi engleză. Debutează ca autor de ficţiune in 2007 cu romanul Copilul de foc, pentru care primeşte premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Tot in anul 2007, ii apare a doua carte - Cine eşti tu?
- Când a avut loc debutul dvs. absolut şi ce trăiri v-au incercat atunci?
- Permiţându-mi o mică joacă, aş spune că debutul meu absolut s-a produs la 15 ani, in 1972, când am scris o povestire, intitulatăIntersecţia a două cercuri, care a avut un singur cititor. Am fost foarte mândră de acea povestire şi mărturisesc că unele idei şi personaje din ea mai fulguie prin proza mea de acum.
Dar presupun că vă interesează prima carte publicată de mine.
Şi aici aş putea continua cu ambiguităţile.
Este vorba de o traducere:Pluta de piatră, de José Saramago, apărută la Editura Univers, in 1990. In legătură cuPluta de piatrăam avut mari emoţii: am aşteptat 9 luni până să primesc "cedarea drepturilor de autor"din partea domnului, apoi am lucrat timp de 9 luni la traducere, pe care am incheiat-o in decembrie 1989. Ţin minte că in zilele Revoluţiei alergam cu manuscrisul la editură. Au mai trecut apoi 9 luni până la apariţia cărţii. Din păcate, in anul 1990 nimeni nu mai citea romane, toată lumea citea ziare, iar eu, ca să nu cad in patima asta, citeam poezii, purtam in geantă volume din Emily Dickinson şi e.e. cummings, in care mă adânceam cu obstinaţie in metrou, in tramvai, sperând prosteşte că exemplul meu va fi urmat şi de alţii. Până la urmă, totuşi, cartea a primit un neaşteptat comentariu de jumatate de pagină inRomânia Literară, sub semnătura lui Octavian Soviany.
Reacţia mea când am văzu
