FUGA DE LA 25% LA 15%. Speriaţi că guvernul vrea să blocheze pensionările anticipate, românii îşi depun cu sutele dosarele. Sursa: MEDIAFAX
Speriaţi de iminentele disponibilizări şi tăieri salariale anunţate de executiv, sute de bugetari au luat cu asalt, în ultimele două săptămâni, casele de pensii ca să-şi depună dosarele de pensionare anticipată, „îngheţată” şi ea de la 1 iunie. Aşa susţin reprezentanţii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii, din Capitală şi din mai multe judeţe, unde numărul cererilor de pensionare anticipată, venite în principal din partea profesorilor şi a personalului sanitar, a ajuns chiar să se tripleze faţă de lunile anterioare.
„Dacă se va întâmpla aşa cum a anunţat acum două săptămâni preşedintele Traian Băsescu - şi anume că pensionarea anticipată va fi blocată de la 1 iunie până la 1 ianuarie 2011, când se estimează că va intra în vigoare noua lege a pensiilor -, oamenii au un motiv în plus de panică. Potrivit noii legi vor fi «pe - nalizaţi» suplimentar dacă vor alege pensia înainte de a împlini vârsta-limită pentru a ieşi din activitate. Concret, în prezent un angajat care se pensionează cu cinci ani mai devreme faţă de vârsta standard primeşte, de regulă, o pensie mai mică cu 30% faţă de cea pe care ar fi trebuit să o încaseze de fapt. În baza noii legi, reducerea va fi însă de 45%”, au explicat specialiştii consultaţi de EVZ.
„Undă verde” de la Casa de Pensii
Deşi termenul legal de soluţionare a cererilor de pensionare anticipată este de 45 de zile, reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) susţin că, până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să le interzică, angajaţii care vor să iasă mai devreme din activitate îşi mai pot depune dosarele.
„Noi suntem obligaţi să le primim cererile, având în vedere faptul că acum este în vigoare