Dintre cărţile anterioare ale lui Horia Gârbea, am mai scris doar despre Crime la Elsinore (2006). Romanul nu mi-a plăcut aproape deloc, in primul rând din cauza unui defect care se perpetuează intr-o oarecare măsură şi in Articolul 96, cea mai intinsă din cele 8 povestiri, câte cuprinde ultimul volum al prozatorului*.

Horia Gârbea - scriam cu patru ani in urmă - greşeşte mai ales prin faptul că işi ia in tărbacă personajele incă dinainte ca noi, cititorii, să ajungem să ne familiarizăm cât de cât cu ele. Observaţia e valabilă şi pentru Articolul 96, care incepe cu relatarea randevuului dintre un ministru dornic de rating şi o fotomodelă nu foarte anorexică de felul ei. Că Telu Coroiu, care acceptase să comită adulterul doar la porunca nevestei, o dispreţuieşte crâncen pe demoazelă, asta e explicabil in condiţiile date. Numai că, la un moment dat, naratorul intră el insuşi in scenă pentru a-şi ghilotina personajul:

"Era evident că şi capsomana se gândea, aburită, la cele ce vor urma. Ceea ce ministrul nu ştia in ruptul capului era că, la vestala paraşutică, gândirea era ceva difuz. Reprezentările ei curgeau disjuncte ca picăturile pe pereţii unei cabine de duş. Se vedea când purtată pe braţe de un toreador, când violată de o gorilă, când singură şi somnoroasă pe un maldăr de zdrenţe, cum dormise in copilărie pe ţoale azvârlite ca să inchipuie o saltea. In cugetarea ei dispersă, blestemul de a se fi născut femeie, dilema dacă, la un ministru, e sau nu de bon ton să o sugă din prima, şi imaginea lui Doamne-Doamne pâlpâiau la fel de viu şi de neamestecate ca sferişoarele de mercur când spargi termometrul" (p. 16).

Cu toate acestea, nu tehnica ii lipseşte lui Horia Gârbea, ci doar răbdarea. Altminteri, chiar şi in povestirea amintită spovedania babei curioase şi limbute atestă rafinamentul unui prozator care controlează cu mână sigură registre s