După ce au încercat şi anul trecut să doboare recordul pentru cel mai sincronizat dans din lume, liceenii din capitala Banatului au venit în număr mare în Piaţa Victoriei pentru a fi siguri că anul acesta vor reuşi.
Nici mai mult nici mai puţin de 880 de elevi şi profesori de la 12 dintre liceele timişorene au venit îmbrăcaţi în alb şi mov în centrul oraşului pentru a stabili un record. Încercarea eşuată de a doborî recordul încă de anul trecut i-a făcut pe tineri să fie mult mai convinşi de cauză. Astfel, dacă în 2009 la eveniment au participat doar 196 de elevi din Timişoara, anul acesta numărul lor a crescut de aproape şase ori.
„Anul trecut a fost foarte frumos şi am văzut că anul acesta s-au adunat mai mulţi copii, aşa că ne-am hotărât să participăm din nou. Este un lucru pe care poţi să îl povesteşti mai departe", a spus Milanca Ianoşel, de 17 ani, elevă la Liceul Dositei Obradovici din Timişoara.
În timp ce elevii timişoreni dansau pe muzica lui Johan Strauss în faţa Operei din Timişoara, alţi peste 20.000 de tineri din mai multe ţări europene ca Austria, Ungaria, Macedonia, Bosnia, Herţegovina, Slovacia, Croaţia, Serbia, Slovenia, Italia, Cehia şi Muntenegru. Cu toţii au încercat să doboare un record stabilit în 2008 când nu mai puţin de 27.040 de tineri au dansat în acelaşi timp.
Manifestarea a fost organizată de elevii de la Liceul „Dositei Obradovici". Tinerii din Timişoara vor afla dacă au stabilit un nou record pentru cel mai sincronizat dans din lume, peste câteva zile.
Cea mai mare halbă de bere din lume a fost prezentată de zilele oraşului
Bănăţenii intră în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lampă din lume
Timişoara se poate mândri deja cu cea mai mare lampă care s-a construit vreodată. Lampa este montată în Piaţa 700 şi aminteşte de un moment important în istoria oraşului, când Tim