Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Salariile şi pensiile pot fi majorate în 2011 doar prin restructurare

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 ·

Guvernul îşi menţine decizia de a limita deficitul bugetar prin reducerea cheltuielilor, iar majorarea salariilor şi pensiilor din 2011 depinde de restructurarea sistemului public şi reluarea creşterii economice, următoarele şase luni fiind decisive în acest sens, a declarat premierul Emil Boc, potrivit Mediafax.

"Considerăm în continuare că în perioade de criză nu trebuie majorate TVA şi cota unică şi optăm pentru reducerea cheltuielilor bugetare, pentru a ne încadra într-un deficit de 6,8%. Următoarele şase luni vor fi decisive, iar de succesul acestor măsuri depinde reluarea creşterii economice şi a salariilor şi pensiilor, din 2011, cu restructurarea sectorului", a spus Boc, la finalul discuţiilor cu patronatele.

El a asigurat că nu vor fi afectate alocaţiile pentru copii, persoane cu handicap, veterani de război şi foşti persecutaţi politic şi că venitul minim garantat va fi păstrat.

"Pentru mine ar fi foarte simplu să spun că nu ne vom atinge de salarii şi pensii, probabil că în acel moment voi fi aplaudat în Piaţa Victoriei de către sindicalişti şi ceilalţi şi nu voi mai fi hulit, dar ce se va întâmpla? Mai putem plăti câteva luni salariile şi pensiile, ne mai putem împrumuta, dar până la un punct. Uitaţi-vă în spate, am avut o creştere economică bazată pe împrumut şi consum, am trăit din împrumut şi din consum cu credit pe buletin. Toată clasa politică şi eu sunt parte a acestor lucruri care s-au întâmplat, dar poate că este cazul să oprim această evoluţie negativă cu orice cost politic, personal sau de partid", a adăugat şeful Guvernului.

Boc a reluat şi acuzaţiile la adresa fostului guvern liberal, afirmând că Tăriceanu, ca prim-ministru, şi Vosganian, ca ministru al Finanţelor, au acordat "cadouri otrăvite" în materie de salarii şi pensii, avizând majorări nesusţinute economic. Boc a evitat să prezinte garanţii că TVA şi cota unică

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 33 minute
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 5 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°