Declaraţiile în cascadă ale oficialilor FMI, care au culminat cu aceea extrem de apăsată a şefului instituţiei, reprezintă un pumn în barba guvernului de la Bucureşti. Venit imediat după genunchiul în stomac. Pentru că, în faţa unui mediu social din ce în ce mai ostil şi cu perspectiva asumării răspunderii în faţa Parlamentului propus la înjumătăţire, Cabinetul Boc a fost prins cu chiloţii-n vine. După ce iniţial a dat în scris şi mai nimeni n-a avut timp să comenteze, FMI a spus-o clar, cu subiect şi predicat, pe trei voci până acum, că nu este de acord cu pachetul de măsuri propus de autorităţile de la Bucureşti. Şi că, de fapt, regimul Băsescu face haiducie pe invers: vrea să taie pensiile şi salariile săracilor ca să nu cumva să-i supraimpoziteze pe bogaţi.

E evident că Dominique Strauss Kahn face, din raţiuni care momentan îmi scapă, un joc politico-economic. Şi că, după ce FMI a fost complice la realegerea lui Băsescu (prin clemenţa din 2009, când a permis ca banii pe care ni i-a împrumutat să meargă-n consum), acum se spală pe mâini de el. Dar a merge până la a-l scoate din nou din joben pe veşnicul Bogdan Balthazar, cu a lui declaraţie penibilă conform căreia şeful FMI face declaraţii electorale pentru piaţa politică franceză, nu e nimic altceva decât o continuare a afundării în mlaştina propriei neputinţe şi lipse de simţ al ridicolului. Dacă, din ditamai partidul pârjolitor de holde, singurul comunicator de serviciu funcţional a rămas venerabilul fante Balthazar, că pe Hoară l-au luat babele la flegme-n Piaţa Victoriei, înseamnă că golanii au dat foc la casă şi au lăsat înauntru bunicul, în geam, poate ajunge poştaşul cu pensia înainte să ardă cu totul şandramaua.

Orice român întreg la minte, parte a poporului suvern sau trădător de neam şi ţară, vede că ai lu' Băsescu sunt şi incapabili, şi minicnoşi, şi cleptomani. Că n-au nici o sol