Rămân tot in subiectul cârciumilor şi cafenelelor, deschis in numărul trecut al revistei, pentru că el a stârnit, aşa cum era de aşteptat, lungi şi aprige discuţii la cârciumă. Pro şi contra, evident.
Au fost invocate celebrele cafenele pariziene unde s-a băut şi s-a născut o artă care a făcut praf secolul XX, s-a pus pe tapet militantismul poeţilor ruşi care scriau şi recitau in şi pentru plebea cârciumilor şi, după volte, popasuri de reincărcare a bateriilor artistice, s-a produs asaltul final: există şi la noi o viaţă artistică in cârciumi.
Sunt cluburi care au o lungă tradiţie, cum este Club A (foto 2). Aici, atmosfera tipic studenţească a făcut casă bună cu arta neoficială in vremea comunismului, racordând publicul românesc la ceea ce se petrecea in intreaga lume, mai ales in domeniul muzicii, dar oferind şi spaţiu de manifestare pentru arta românească, a tinerilor in special, neagreată sau chiar intersiză de cenzura vremurilor.
Lăptăria lui Enache şi terasa La Motoare (foto 1) au ţinut o vreme loc de club monden al tinerilor şi adolescenţilor, monden şi boem, cu proiecţii de filme, cu puneri in scenă a unor piese in viziuni regizorale adesea extravagante, dar şi cu decernarea Premiilor ASPRO (cât a fost vie această asociaţie) şi cu lansări de carte. Mi-aduc aminte că aici şi-a lansat Gheorghe Crăciun "Pupa russa", iar atmosfera i-a plăcut foarte tare lui Mircea Horia Simionescu. Terasa devenea in timpul Târgului de Carte Bookfest un centru al lumii literare româneşti şi principala preocupare era să te saluţi cu oameni pe care nu-i mai văzuseşi de un car de ani. Să te saluţi, să te imbrăţişezi şi să te aşezi la o bere cât dădeai sau primeai o carte.
Pe Calea Victoriei, funcţionează Green Hours (foto 3), dimineţile ca loc pentru mulţii liceeni ce mai trag câte-un chiul, serile pentru amatorii de jazz, manifestări pluriart, multiart
