Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronatele susţin măsurile de austeritate ale Guvernului

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 ·

Patronatele sunt de partea Guvernului. După discuţiile de vineri de la Ministerul Muncii, Dan Matei Agathon, purtător de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, a anunţat că patronatele susţin scrisoarea către FMI bazată reducerea salariilor şi pensiilor.

”Alternativa de creştere a salariilor ar fi dus România în stare de colaps”, a spus Agathon. "Am mai obţinut de la guvernanţi promisiunea că se vor mai gândi dacă trec în scrisoarea de intenţie către FMI transferul de bani de la sistemul privat de pensii la cel de stat. Adică dacă se va mai face transferul de 2% de la pilonul II la pilonul I, deoarece aceasta înseamnă naţionalozarea banilor tinerilor care cotizează la fondul privat de pensie şi distrugerea viitorului lor", a completat Dan Matei Agathon.

Patronatele au găsit soluţia la problema transferului şi anume, "exceptarea contribuţiilor la pilonul II de pensii de la deficitul bugetului de asigurări sociale. Este o soluţie aplicată de statele UE", a conchis acesta.

''S-au discutat multe propuneri concrete venite din partea tuturor confederaţiilor patronale. Cel mai probabil, Guvernul va susţine întregul pachet, nu doar reducerile de salarii şi pensii, negociate cu sindicatele. Suntem obligaţi să susţinem o soluţie imediată. România nu mai are timp'', a declarat Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903, după întâlnirea cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan."Dacă se va aplica pachetul de măsuri anunţate de guvern pentru reducerea economiei subterane, vrem să vedem cum dispar imediat femeile care vând carnete cu facturi ştampilate în faţa mall-urilor sau în Dragonul Roşu", a spus Agathon.

El a arătat că, în urma discuţiilor cu premierul, s-a convenit menţinerea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din sectorul IT şi neincluderea în scrisoarea de intenţie a reducerii contribuţiei la Pilonul I

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°