Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret / Isabela Chitoşca: „Actoria mă încarcă de energie“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 mai 2010 ·

La 11 ani, fetiţa a câştigat zeci de premii la actorie şi dans. În plus, iubeşte muzica clasică şi studiază de patru ani pianul. Isabela Chitoşca şi-a descoperit abilităţile artistice încă din fragedă copilărie, când a fost remarcată într-o piesă de grădiniţă în care a primit rolul de... broscuţă. „A fost un rol care se baza mult pe mimică. Mai apoi am mai avut roluri de iepuraş, Alba ca Zăpada sau de ieduţ“, povesteşte artista. În urmă cu trei ani, a obţinut şi prima distincţie, la Festivalul Naţional de Teatru „Tinereţe fără bătrâneţe“, unde a luat premiul de interpretare pentru rolul de Albă ca Zăpada.

Un an mai târziu, în 2008, a câştigat premiul pentru interpretare cu spectacolul „Iedul cu trei capre“ şi Trofeul „Traian Grigoriu“ cu fabula „Prietenii vulpii“ de Victor Sivetidis.

Ploaie de premii

Şi 2009 a fost un an foarte bun pentru Isabela, care a câştigat premiul de interpretare pentru cel mai bun rol feminin din piesa „Cine a furat primăvara“ şi locul I şi placheta festivalului pentru aceeaşi piesă. Pietreanca s-a remarcat şi în Festivalul „Vreau să joc pe scenă“ de la Iaşi, unde a luat locul I pentru interpretarea poeziei „Moartea căprioarei“ de Nicolae Labiş.

Micuţa artistă spune că teatrul este un mod de a se exprima liber şi o modalitate de a intra în pielea la cât mai multe personaje. „Îmi place pe scenă pentru că acolo este casa mea“, spune Isabela.

În urmă cu un an a descoperit şi muzica, în cadrul Clubului „Pinocchio“, unde la canto se pregăteşte cu Maria Ţifrea şi cu Laurenţiu Cazan, dorindu-şi ca în viitor să participe şi la competiţii. De patru ani urmează şi cursuri de pian clasic la Palatul Copiilor şi la Liceul de Artă „Victor Brauner“.

În clubul de majorete

Dansul este o altă preocupare a fetiţei, încă de la vârsta de şase ani. A urmat timp de doi ani cursurile clubul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 20 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum 49 minute
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 3 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°