Managerul sportiv al Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat duelul de astăzi cu Oţelul Galaţi, decisiv pentru soarta echipei oltene.
„Reghe“ susţine că jucătorii sunt conştienţi că doar o victorie le asigură prezenţa în Liga I şi sezonul viitor şi că aceştia vor face totul să o obţină. „Suntem o echipă valoroasă, băieţii sunt conştienţi de asta şi vor lupta pe viaţă şi pe moarte ca să arate asta şi pe teren. Staţi liniştiţi, cu siguranţă nu vom retrograda. Am lucrat mult la psihic în aceste zile, le-am spus să fie ca o familie, să se ajute unul pe celălalt. Ei trebuie să gândească pozitiv, să nu ia în calcul ce-i mai rău, pentru că sunt cei mai buni!“, a spus Reghecampf într-un interviu acordat pentru gsp.ro.
Managerul Ştiinţei a vorbit şi despre adversara de astăzi, despre care spune că are un stil nemţesc de joc. „Oţelul este o echipă foarte ambiţioasă, luptă pentru fiecare minge, gălăţenii urmăresc omul cu mingea indiferent de locul unde s-ar afla pe teren. E stilul nemţesc, imprimat de Dorinel. Sunt bine pregătiţi fizic şi urmăresc posesia. Dar avem antidotul, băieţii ştiu ce-au de făcut, veţi vedea asta pe teren“, a mai spus Laurenţiu Reghecampf.
Pentru a se menţine în prima ligă, Universitatea Craiova are nevoie de victorie în duelul de astăzi, de la ora 16.30, cu Oţelul Galaţi. Alb-albaştrii din Bănie au şi varianta remizei, însă, în acest caz, depin de rezultatele de la Iaşi (Poli - Urziceni) şi Alba Iulia (Unirea - Pandurii).