Duminica trecută, peste 50.000 de români au primit şi un alt tratament, în afara celui sonor şi vizual.
Un preparat alcătuit dintr-o combinaţie în care ingredientele principale sunt dezarmant de banale: pasiune, cutezanţă, muncă, profesionalism, perseverenţă, seriozitate, onestitate, modestie şi spirit de echipă.
Toate amestecate cu ceva nonconformism, promovare susţinută şi, poate, un dram de noroc. O reţetă aproape neverosimil de simplă, dar valabilă oriunde. Şi care dă mereu rezultate, în orice domeniu ar fi aplicată. De la balet, rock sau muzică simfonică până la economie, medicină, ceasuri sau bricege. Funcţionează indiferent de limbă, rasă sau religie. Oriunde pe Pământ, anii de trudă petrecuţi doar pentru a transforma un vis în realitate înapoiază înzecit sacrificiul făcut. Singura regulă este aceea că niciodată ingredientele amintite nu trebuie înlocuite cu falsitatea, impostura, delăsarea, cu răstălmăcirile amăgitoare sau cu orgoliile prosteşti.
AC/DC este povestea universală a succesului. Care poartă mii şi mii de nume, inclusiv pe cele ale unor români propulsaţi în perenitate de aceeaşi reţetă, de la Brâncuşi, Enescu şi Coandă până la Cantacuzino, Paulescu sau Aslan. Închinându-se o viaţă întreagă visului ce le-a devenit icoană, au smuls din nemurire o fărâmă. Iar steaua norocoasă a celor care au reuşit, a fost mereu încrederea în propriile forţe şi dorinţa neostoită de a izbândi.
În urma scenei şi a decibelilor care au alungat demonii comunismului din Casa Poporului, rămâne aceeaşi pildă pe care ne-o transmit toate celebrităţile lumii: cea a veritabilei şi eternei trude. A oamenilor care, în ciuda vicisitudinilor, sfinţesc în cele din urmă şi Iadul cu sudoarea muncii lor. E vremea ca România noului mileniu să crească din nou oamenii care să semene în jurul lor seminţele gloriei neamului. Injecţia AC/DC poate fi imboldul.
@N_P
