S-a tot discutat despre motivele pentru care guvernul Boc a amînat măsurile anti-criză pînă în ceasul al treisprezece, cînd a ieşit preşedintele să anunţe ghilotinarea uniformă a sectorului public (genul de măsură la care te gîndeşti dacă ai doar 2 secunde la dispoziţie şi de care vom vedea ce se va alege). Unii au spus că era incompetenţa, alţii alegerile, alţii principiile de dreapta. Iar nu mai ştiu cine explica la televizor că Boc e pur şi simplu sentimental şi nu e în stare să concedieze oameni.

Opţiunea mea a fost o combinaţie de incompetenţă, mită electorală, corupţie şi, mai ales, paralizia pe care i-o induce lui Boc condiţia de instrument docil al preşedintelui. Recent am citit însă o analiză pe site-ul CADI (think tank liberal spre libertarian) care susţine că măsuri anti-criză esenţiale precum reducerea pieţei negre nu ajung să fie adoptate deoarece ar lovi direct interesele plutocraţiei asociate cu statul. Reiau mai jos doar ultima parte a concluziei autorului, Vlad Tarko, dar recomand lectura întregului text:

Se intelege acum poate mai bine si de ce este atat de greu sa fie luate masuri anti criza corecte economic in Romania. Aceste masuri anti-criza (scaderea taxelor, birocratiei si sectorului public) se intampla sa fie aceleasi care ar diminua piata neagra, si vin deci in conflict direct cu strategia de functionare a plutocratiei romanesti. Masurile anti-criza reale ar reprezenta reforme structurale care ar lovi direct interesele aceastei plutocratii pentru ca ar facilita competitia venita din partea unor firme care functioneaza pe piata alba (in mare parte investitori straini): prin crearea unui cadru legal mult mai eficient s-ar reduce semnificativ avantajul pe care marea coruptie il are in prezent in fata celor care joaca conform regulilor legale (care nu au conexiunile politice pentru a fi jucatori importanti pe piata romanesca actua