Urme romanesti in Bulgaria:

Dunarea ramane in spatele meu, ca o cingatoare uriasa si lenesa. De la Vidin, lunca fluviului inca respira pe aproape, cand intru intr-un sat romanesc. Parca nici n-as fi trecut Dunarea! Sunt in Timocul bulgaresc, venit ca sa caut oameni si sfinti, biserici vechi si traditii. Sunt peste 300.000 de romani in Bulgaria. Ultimii supravietuitori ai geto-dacilor si ai regilor asanesti. Satul in care tocmai am intrat se numeste Halvagii. Are case inalte, unele cu etaj. Cumplit de contrastante cu saracia din campia Bulgariei. Nu merg mult si, intr-o piata, rasare o biserica veche si stranie. Cu peretii rosii, patinati de vreme, cu usile albastre si sfintii pictati, binecuvantand de deasupra intrarii. E frumoasa de-ti taie respiratia! Pare o batrana caravela de la Dunare, impotmolita in inima prafuita a satului. E o biserica romaneasca si are vreo 250 de ani. O biserica aproape abandonata. Si totusi, de cum intru, frumusetea taraneasca si naiva a frescelor vechi si a icoanelor ma tintuieste locului. Are aceeasi stralucire dumnezeiasca si veche, pe care doar iconarii de demult au stiut s-o redea. Deasupra catapetesmei, vad ceva si mai straniu. Un cap de mort urias troneaza intre sfinti. Asa ceva nu stiu sa fi vazut nicaieri! Privesc infiorat tigva uriasa, necanonica, pictata pe tampla bisericii. Si incep sa inteleg ca trebuie sa fie o parte din cultul puternic al mortilor, pe care il au romanii din sudul Dunarii. Incerc, apoi, sa mai aflu cate ceva prin sat. Oamenii ridica din umeri nedumeriti. "Mergeti la mos Patru", imi spun in romaneasca lor tulburatoare, impanata cu arhaisme pe care nu le-am mai auzit niciodata, dar pe care le recunosc. "Mergeti la mos Patru, ca el a fost dascal toata viata la biserica asta, si-i legat de ea din stramosi."

Mos Patru si strabunul haiduc

Urias si bland, Mos Patru ma asteapta in gr