Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mare-i gradina lui Dumnezeu

Publicat in Formula AS, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Europa e in criza, euro in scadere.

Nici Romania si nici leul nu se simt prea bine. Se taie la cheltuieli. Se taie din salarii, din pensii, se taie subventiile, multe din ajutoarele sociale vor fi si ele taiate. Vine curba de sacrificiu. Toata lumea taie de unde se poate si chiar de unde nu se mai poate. Numai Biserica nu taie nimic. Dimpotriva. Biserica are solutii pentru iesirea din criza. Cine ar fi crezut! Normal, Biserica s-a aflat intotdeauna alaturi de popor la vreme de restriste.

Daca tara se confrunta cu o severa criza economico-financiara, mai marii Bisericii considera inselatoare opinia conform careia trebuie facute economii. Ce trebuie facut? Biserici. Prin edificarea unui lacas de cult se intaresc solidaritatea, cooperarea dintre credinciosi, inclusiv intarirea vietii spirituale, care permite oamenilor sa depaseasca orice fel de criza. Criza actuala este rezultatul unei profunde crize spirituale si morale care poate fi depasita prin sporirea credintei, a rugaciunii si cooperarii pentru a finaliza un lacas de cult. In plus, construirea bisericilor asigura noi locuri de munca. Iata si argumentul economic pentru combaterea somajului. Insa pentru ridicarea de noi lacasuri de cult e nevoie de bani, iar banul este ochiul dracului. De unde bani? Pai, de la cutia milei, de la guvern si de la credinciosi. Deci, dati poporului cat mai multe biserici. Somerii, in loc sa faca greve, vor fi la slujba, in rugi pioase pentru locuri de munca. Si daca vindem niste lumanari, ceva tamaie si cu cateva acatiste, ne-am scos.

Reprezentantii lui Dumnezeu au fost auziti. Bisericos, guvernul a acordat fonduri de circa 68 milioane de lei, intre altele pentru 1.334 de unitati de cult, 348 de unitati de invatamant, 40 de unitati sanitare si doua puscarii. Frumos, nimic de zis, insa o tara care da mai multi bani pentru biserici decat pentru scoli parca ar avea o

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 23 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Săptămâna culturală 22-28 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vineri, 22 noiembrie - Centrul Cultural Reduta (Str. Apollonia Hirscher nr. 8. Program: luni-vineri, 10:00-20:00), orele 9:00 şi 10:00 - „Cum a furat Grinch Crăciunul?”, spectacol de teatru pentru copii. Sâmbătă, 23 noiembrie - Biblioteca Judeţeană

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°