Pe lângă conspiraţia, conjuraţia, frăţia imbecililor - sau cum vreţi să-i spuneţi, mai există una, cel puţin la fel de numeroasă şi în continuă dezvoltare.

Ea este susţinută de oameni care se simt născuţi sau împuterniciţi, îndreptăţiţi să-i pedepsească pe alţii. Nu intră aici justiţiarii gen Sergiu Nicolaescu, recuperatorii şi cei care împart dreptatea cu diplomă. Nu se socoteşte nici starea de război cu toată lumea, în care trăieşte majoritatea. Sunt cetăţenii care din diverse motive nu le pot, momentan, crăpa celorlaţi capul cu bâta de baseball cu tricolor. Cei care au ales subtilitatea victoriei pe termen lung. Aceia care supraveghează şi pedepsesc din spatele vizorului, de sub caschetă, de după ghişeu, de cealaltă parte a seringii, de după zidurile instituţiilor de stat, la adăpostul parbrizului, al ochelarilor de soare, al imunităţii, al indiferenţei genetice.

Probabil că am ales unul din cele mai redundante subiecte de pe la noi, dar şi redundanţa poate fi un semn al vitalităţii. Gândiţi-vă că, reduse la elementele simple, stânga politică înseamnă dreptate, iar dreapta, libertate. La noi, stânga a generat un sistem perfect corupt şi colega dreaptă a adus şi ea pe lume nu libertatea, ci lejeritatea. Şi cum se vede pe feţele lor cât sunt de inteligenţi şi cinstiţi, parcă nici nu-ţi mai vine să pui întrebări serioase. Te resemnezi să dai cu speranţă drumul la televizor, să vezi cine a mai murit. Sau, ca să formulez ceva mai corect politic, a decis să se ocupe de alte proiecte personale.

Dar nedumerirea rămâne, pentru noi toţi, inclusiv pentru consilierii acestor iresponsabili. Dacă tot nu ne pot ajuta să trăim mai bine decât peste câteva zeci de ani, n-ar putea totuşi să ne ajute să ne simţim măcar ceva mai bine acum?! Pe scurt, dacă viaţa noastră nu poate fi bună şi senină, n-ar putea fi puţin mai simplă? Mai puţin chinuitoare