Un ghem mic, negru, cu blanita plina de bube si coji uscate.
Ochii mari, galbeni. Statea in ploaie, ghemuita, asteptand ca fata din fata ei s-o bata sau sa dea cu piciorul in ea, asa cum trupsorul mic si chinuit suportase de multe ori. Dar n-a fost asa. S-a simtit luata in brate, invelita si stransa la piept. Salvatoarea ei a dus-o acasa, si de-abia atunci, dupa o examinare mai atenta, a vazut in ce hal era biata pisicuta. I-a uscat blana uda, a mangaiat-o, i-a dat sa manance. Ascunsa sub un fotoliu, noua venita le urmarea pe cele doua "printese" ale casei, doua birmaneze mari, care mancau din castroanele lor curate. Observand intrusa, in loc sa maraie si sa scuipe cum fac pisicile la venirea unui strain in domiciliul lor, cele doua mate s-au uitat una la alta si s-au dat la o parte, parca intelegandu-se din priviri, facandu-i loc, si ei, la mancare. Timida, "straina" s-a apropiat de castroane si a mancat pana s-a saturat. Si de atunci, asa a ramas: intai ea, si-apoi ele.
Cele doua birmaneze, mama si fiica, Codita si Cristina, au realizat repede ca pisica cea neagra e un sufletel necajit si au facut totul ca sa se simta in liniste langa ele. A urmat tratamente lungi si costisitoare, pana cand din ghemul murdar si plin de bube s-a ridicat o pisica frumoasa, care fiind cea mai mica, a primit numele de Bebe. A ramas protejata celor doua: Codita, pisica mama, si Cristina, mama adoptiva a lui Bebe, care o spala si o ingrijeste si acum, cand ea are deja 3 ani!
Desi n-a avut niciodata copii, Cristina are un instinct matern foarte dezvoltat. Deseori, stapana o gaseste pe Bebe sugand la pieptul sterp, pe care i-l ofera cu generozitate Cristina
Locul preferat al lui Bebe este pe fereastra balconului plin de flori, o adevarata sera. Se simte acolo ca in parc si sta pe pervazul ferestrei, urmarind pasaricile care ciugulesc, dincolo de geam, firimituril
