După ce a făcut valuri în Clubul „Heaven" din Timişoara, a venit rândul reşiţenilor să se întâlnească cu cel mai cunoscut membru al trupei La Familia. Început târziu după miezul nopţii, recitalul vedetei hip hop a incendiat practic atmosfera în club, toţi cei prezenţi cântând împreună cu idolul lor fiecare melodie, strigând pe rând, „Şişu" sau „Puya", în funcţie de ceea ce li s-a cerut de pe scenă. Adulat de spectatori, Puya a fost nevoit să revină de şapte ori pe scenă şi să biseze, până şi-a epuizat întreg repertoriul, ne mai rămânând nici o melodie a lui Puya care să nu se fi cântat vineri noapte în Clubul Hypnotic.
După ce a cântat mai bine de o oră, încă 90 de minute Puya nu a fost lăsat să se odihnească de reşiţeni, sute de fete dorind să se fotografieze sau să obţină un autograf de la unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de hip hop din ţară. Întrebat despre oraş, Puya spune că, pentru el, „Reşiţa este un oraş gri". De la Reşiţa Puya a plecat la Petroşani, unde va cânta în Club Keops.
După ce a făcut valuri în Clubul „Heaven" din Timişoara, a venit rândul reşiţenilor să se întâlnească cu cel mai cunoscut membru al trupei La Familia. Început târziu după miezul nopţii, recitalul vedetei hip hop a incendiat practic atmosfera în club, toţi cei prezenţi cântând împreună cu idolul lor fiecare melodie, strigând pe rând, „Şişu" sau „Puya", în funcţie de ceea ce li s-a cerut de pe scenă. Adulat de spectatori, Puya a fost nevoit să revină de şapte ori pe scenă şi să biseze, până şi-a epuizat întreg repertoriul, ne mai rămânând nici o melodie a lui Puya care să nu se fi cântat vineri noapte în Clubul Hypnotic.
După ce a cântat mai bine de o oră, încă 90 de minute Puya nu a fost lăsat să se odihnească de reşiţeni, sute de fete dorind să se fotografieze sau să obţină un autograf de la unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de hip hop din ţară. Într