Compania va vinde sau va închide rafinăria Arpechim, până în 2012
Operaţiunile din Rusia, puse şi ele pe "lista de transferuri"
Potrivit noii strategii de dezvoltare adoptate de producătorul de ţiţei şi gaze naturale OMV Petrom pentru următorii 5 ani, prin care vrea să devină lider energetic integrat în regiunea Europei de Sud-Est, compania va vinde sau va închide rafinăria Arpechim Piteşti până în 2012. Totodată, Petrom va renunţa şi la operaţiunile din Rusia.
Supracapacitatea de pe piaţa de rafinare a petrolului din România este motivul pentru care compania renunţă la activităţile de la Piteşti, potrivit directorului general executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe. Potrivit acesteia, în prezent, în România există capacităţi de rafinare de 18-20 de milioane de tone, iar cererea e de 9 milioane de tone. OMV Petrom a produs anul trecut 4,4 milioane tone ţiţei (în scădere faţă de producţia din 2008, de 4,54 mil. tone ţiţei) şi a procesat 5,2 milioane tone ţiţei, din care 0,8 mil. tone ţiţei a fost importat.
Kazahstan - o ţintă mai importantă decât Rusia
În cadrul aceleiaşi conferinţe, OMV Petrom a mai anunţat că vrea să vândă şi operaţiunile din Rusia şi evaluează oportunităţi de dezvoltare în vestul Kazahstanului. "În momentul în care ai luat decizia de a investi, trebuie să te gândeşti dacă acel cost pe care îl presupune zăcământul respectiv este, în contextul priorităţilor tale, cel mai potrivit. Este un proces natural, faci explorare, ai o bază şi nişte rezultate. Apoi pui în balanţă şi decizi", a declarat Mariana Gheorghe.
De asemenea, Johann Pleininger, responsabil cu activităţile de explorare şi producţie din companie, a afirmat că dacă OMV Petrom va primi oferte, va vinde aceste operaţiuni. OMV Petrom a intrat pe piaţa petrolieră din Rusia în 2006, prin achiziţia firmei Ring Oil, unde desfăşoară activităţi de exp