Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) va gazdui, luna viitoare, reuniunea Grupului Coimbra timp de patru zile. Pentru cea mai veche institutie academica din tara, este cel mai important eveniment organizat din ultimii 50 de ani. Astfel, in perioada 9 - 12 iunie 2010, la UAIC se va reuni Grupul Coimbra, care strange la Iasi reprezentanti ai 38 de universitati de traditie din intreaga Europa, printre care Oxford, Cambridge, Salamanca, Bologna, Uppsala, Turku. Intalnirea este menita sa analizeze evolutia sistemului educational european. In total, la Iasi, vor fi prezenti 150 de invitati de marca din mediul universitar european la care se vor adauga si cei din tara noastra. Intalnirea este, potrivit rectorului Universitatii Cuza, Vasile Isan, cel mai important moment universitar international gazduit de universitatea ieseana din 1960 pana in prezent. "Este cea mai importanta manifestare gazduita din 1960 si pana acum de universitatea noastra si din Iasi, dupa opinia mea. Vor fi prezente cele mai importante si vechi universitati din intreaga Europa. Avem invitati de la Cambridge, Oxford, Salamanca, Bologna sau Upssala. Asadar, este o manifestare de inalta tinuta si importanta valoare universitara unde se vor dezbate cele mai importante probleme academice ale invatamantului superior european. Este o mare responsabilitate pentru noi ca organizam intrunirea Grupului Coimbra si avem responsabilitatea de a prezenta si orasul", a declarat Isan.
Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) va gazdui, luna viitoare, reuniunea Grupului Coimbra timp de patru zile. Pentru cea mai veche institutie academica din tara, este cel mai important eveniment organizat din ultimii 50 de ani. Astfel, in perioada 9 - 12 iunie 2010, la UAIC se va reuni Grupul Coimbra, care strange la Iasi reprezentanti ai 38 de universitati de traditie din intreaga Europa, printre care Oxford, Cambridge, Salamanca, Bo