Pornim în viaţă cu o singură certitudine: aceea că, la un moment dat, vom muri. Groaza de dispariţia totală şi lipsa oricăror informaţii sigure despre ce se întâmplă dincolo şi dacă, de fapt, există acest „dincolo”, i-au făcut pe oameni caute propriile explicaţii. Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român
„Ce e sigur e că dintre toate obiceiurile şi tradiţiile - nu numai româneşti - cele care încă persistă, cu încăpăţânare, sunt cele legate de moarte. Pentru că, într-adevăr, dispariţia este ceva cutremurător”, spune Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.
Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, secretar ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, ţăranul îşi poate schimba reşedinţa din lumea de aici în cea de dincolo fără traumele sufleteşti ale orăşeanului. Sunt însă necesare două condiţii: să fie pregătit şi să i se facă obiceiurile după toate canoanele. SUMARUL ARTICOLULUI Magie, descântec şi vrăji: cum se putea „fura” norocul mortuluiDe cum murea un om, în sate se...De cum murea un om, în sate se...
Ceremonialul înmormântării are o importanţă crucială. Dacă se strecoară vreo eroare în timpul ritualului există riscul rătăcirii: sufletul va fi plecat de aici, dar nu va ajunge niciodată dincolo sau se va întoarce ca duşman al lumii acesteia şi îi va chinui pe cei vii, arată cercetătorul în lucrarea „Sărbători şi obiceiuri”.
Când umbla moartea prin pod
Oamenii satului credeau că moartea era prevestită de anumite semne: câinele urla a mort sau a pustiu, vacile zbierau la fereastră, caii nechezau fără rost, pisica miauna, boii nu mai voiau să meargă la plug.
Prin toate regiunile ţării era răspândită credinţa că, dacă o găină cânta cocoşeşte, atunci „era rău de moarte”. Pentru a împiedica o nenorocire, bătrânele a
