Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culmile prostiei hoţilor: să te îmbeţi şi să urli în bar că ai dat o spargere sau să reclami calitatea slabă a produselor abia furate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 mai 2010 ·

„Pentru cei mai tari spărgători de bănci din lume!“ Aceasta este dedicaţia muzicală care a decis soarta a doi tâlhari după un jaf la o agenţie bancară. Hoţii şi-au achitat întâi datoriile, apoi au dat de băut clienţilor dintr-un bar. Tupeu sau prostie? Deşi au reuşit să-i lase pe poliţişti cu ochii în soare atunci când au spart o agenţie Raiffeisen din Arad, cei doi hoţi nu au rezistat în faţa vanităţii.

La doar o săptămână de la comiterea unui jaf armat asupra unei agenţii bancare dintr-un cartier arădean, cei doi autori s-au dat singuri de gol după ce şi-au făcut dedicaţii la un chef cu lăutari în Moneasa. Florin Ioan Stepan (28 de ani) şi Ciprian Valentin Vilcu (31 de ani) au plecat spre staţiunea arădeană chiar a doua zi după jaf să îşi sărbătorească reuşita, nu înainte însă de a-şi achita nişte datorii mai vechi pe care le aveau la nişte amici.

„Cei doi au părăsit Aradul după comiterea jafului şi au plecat să sărbătorească în staţiunea Moneasa la finele săptămânii trecute", a declarat inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Potrivit anchetatorilor, aceştia au petrecut într-un bar din staţiune cu lăutarii şi, după ce s-au îmbătat, au început să se felicite: „pentru cei mai tari spărgători de bănci din lume!", „pentru prietenul meu care m-a luat cu el la spargerea băncii şi m-a făcut bogat". Cei doi, îmbătaţi de aburii succesului, au făcut cinste tuturor clienţilor barului.

Florin Ioan Stepan şi Ciprian Valentin Vilcu au fost astfel identificaţi fără prea multe probleme de anchetatorii arădeni care au descins la locuinţa celui dintâi, ieri noapte. Stepan a fost reţinut de poliţişti şi pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru 29 de zile.

„M-am îmbătat"

De altfel, tânărul şi-a şi recunoscut fapta şi le-a povestit anchetatorilor că în noaptea cu pricina au bă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 30 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

20°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°