Comuna Lipniţa a fost ieri, în sărbătoare. Locuitorii satelor componente au avut parte de un spectacol de zile mari şi au petrecut până la lăsarea serii.
Primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu, ne-a declarat că serbarea se află la cea de-a treia ediţie şi se doreşte a fi un eveniment cultural cu tradiţie. „Ne-am gândit să facem o tradiţie din această sărbătoare, mai ales că avem şi hramul Bisericii de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Urmărim să organizăm cel mai mare eveniment cultural de la Silistra şi până la Constanţa, pentru ca şi locuitorii din Lipniţa să se bucure de spectacolul oferit de unii dintre cei mai talentaţi artişti ai ţării", ne-a declarat primarul Onescu. Pe lista artiştilor invitaţi să cânte pentru locuitorii din Lipniţa, Canlia, Carvăn, Coslugea, Cuiugiuc, Goruni şi Izvoarele - satele componente ale comunei - s-au aflat multe dintre numele cunoscute ale scenei româneşti, cântăreţi de muzică populară şi pop-dance. Cu alte cuvinte, participanţii la Zilele comunei Lipniţa au avut ce vedea. Cu tot cu ploaia măruntă care a coborât peste comună la orele amiezii, petrecerea a fost una de neuitat. Cei care au înveselit atmosfera şi i-au făcut pe locuitorii comunei să se prindă în horă au fost: Mioara Velicu, Aurel Tămaş, Niculina Stoian, Benone Sinulescu şi Datina. Au mai urcat pe scena special amenajată Dan Helciug - Spitalul de Urgenţă, Smiley, iar spectacolul a fost închis de concertul susţinut de Anda Adam. Începând cu ora 22.30, Primăria şi Consiliul Local Lipniţa au organizat un bal la care au participat atât locuitori ai comunei, cât şi din satele învecinate. Potrivit primarului Onescu, organizarea Zilelor comunei Lipniţa a costat 15.000 de euro, la care s-au adăugat şi contribuţiile sponsorilor. Comuna Lipniţa a fost ieri, în sărbătoare. Locuitorii satelor componente au avut parte de un spectacol de zile mari şi au petrecut până la