Pe timp de criză economică unii politicieni braşoveni... joacă teatru. Mai în glumă mai în serios, este vorba despre PNŢCD-işti şi proiectul lor de sprijinire a culturii. Aceştia au înfiinţat o trupă de teatru, iar curioşii pot urmări scenete începând de azi, în mansarda sediului partidului
„Farse medievale” de acum 500 de ani. Asta le propun actorii Teatrului Strada, primul teatrul particular din Braşov, care, astăzi, deschid şi primul studio particular de teatru din oraş. Spectacolul se va da începând cu ora 19.00, în studio „Museion” în str. Piaţa Enescu nr. 2, la mansarda sediului PNŢCD. Studioul reprezintă o iniţiativă a Asociaţiei Culturale Museion, sub egida căreia funcţionează Teatrul Strada, şi este sprijinită de PNŢCD. Spectacolul este regizat de Gavril Borodan, iar alături de Silvian Duică, actor şi preşedinte al Asociaţiei „Museion” se vor mai afla Mona Codreanu, Adrian Iuga, Marian Tret, Adina Comşa, Alina Csiki şi Mihai Marin. „Farsele medievale” adică „Studentul Călător în Rai”, „Fierul Roşu” şi „Jupânul Pathelin” sunt dintre cele mai vechi scrieri de gen dramaturgic din Evul Mediu cunoscute în istoria teatrului şi provin de la autori francezi anonimi. „Au existat mai multe variante pentru spectacolul de inaugurare, dar l-am ales în final pe acesta. Silvian joacă mult în spaţiul liber, iar aceste farse aşa au rămas în istoria teatrului, ca fiind jucate în spaţiul liber. Nu sunt capodopere ale genului dramatic, dar au rezistat de-a lungul timpului, de 500 de ani se joacă. Noi dorim ca spectatorul să cunoască şi adevărata valoare a farselor, care nu se compară cu aşa zisele farse din ziua de astăzi. În farse, gen dramatic dominant în secolul al XIV-lea, deşi, în genere de valoare artistică inferioară, întâlnim o reprezentare mai amplă şi mai adevărată a vieţii, precum şi o critică directă, aspră, de pe poziţii populare, a tuturor claselor pr