Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acneea, din ce în ce mai frecventă la femei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Peste 40% din femeile trecute de vârsta pubertăţii suferă de forme mai mult sau mai puţin severe de acnee. Specialiştii încearcă să explice acest fenomen.

Acneea este departe de a fi o problemă de sănătate „dedicată" doar adolescenţilor, a atras atenţia specialista în dermatologie prof. Brigitte Dreno la spitalul din Nantes, Franţa, cu ocazia unui simpozion desfăşurat recent.

Aproape 41% din femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani au leziuni clinice de acnee. Iar procentul tinde să crească în ultimul timp, atrag atenţia specialiştii. Leziunile în cazul femeilor adulte se localizează predominant la nivelul părţii inferioare a feţei şi în zona bărbiei, a relevat un studiu efectuat în 2001 de echipa dr. Florence Poli de la Spitalul Henri Mondor şi institutul de sondaj TNS Sofres, din Franţa.

Acneea este o boală de piele localizată la nivelul glandelor sebacee, situate pe faţă, piept, spate şi umeri. Este caracterizată de hipersecreţia de substanţă grasă (sebum secretat de glandele sebacee) şi suprainfectarea cu o bacterie denumită Propionibacterium acnes. Erupţiile diferite (papule, pustule, comedoane) apar mai ales după vârsta de 15 ani (în perioada pubertăţii, 70-80% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani sunt afectaţi).

După vârsta de 40 de ani, apare mai ales la femei şi este o formă denumită acnee rozacee cheloidă sau varioliformă, caracterizată de pete roşii (din cauza înmulţirii vaselor sangvine din zonă), de fibroză, de cheratină sau de cicatrice similare celor care apar în variolă (în formele grave).

Fondul de ten, risc crescut

Deşi este o afecţiune răspândită, decodarea mecanismelor sale intime este încă destul de complexă. „Este un puzzle care nu a fost încă terminat", consideră şi specialista în dermatologie dr. Nicole Auffret. Potrivit acesteia, acneea trebuie să fie considerată o boală a imunităţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 36 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 34 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 31 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°